Introdu cuvânt cheie

post

ULBS – sistem hibrid de începere a anului universitar

ULBS – sistem hibrid de începere a anului universitar

Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu va începe noul an universitar într-un sistem hibrid, în care cursurile și seminariile se vor desfasura online, iar lucrările de laborator și cele practice vor avea loc față în față, cu respectarea măsurilor de securitate sanitară.

”În Consiliul de Administrație am adoptat planul de măsuri cu privire la deschiderea anului universitar, plan de măsuri care a fost realizat în conformitate cu reglementările în vigoare, stabilite printr-un ordin comun al Ministerului Sănătății și Ministerului Educației și Cerctării, și adaptat la specificul universității noastre. Scenariul pe care va merge ULBS este cel hibrid. Acest scenariu presupune derularea cursurilor și seminariilor în versiune online, respectiv a lucrărilor de laborator, a lucrărilor practice, față în față, cu respectarea tuturor standardelor de prevenție. În baza autonomiei universitare, fiecare facultate își va adopta un scenariu propriu, în funcție de specificul fiecărui departament și domeniu de studiu”, a declarat prof. univ. dr. habil. Sorin Radu, într-o conferință de presă.

De asemenea, acest scenariu propune deschiderea Bibliotecii Universității care are spații generoase ce permit desfășurarea activităților în condiții de securitate cât se poate de mari, dar și a căminelor studențești și a cantinei. ”Căminele vor fi deschise, însă numărul locurilor va mai mic, având în vedere faptul că am pierdut aproximativ 30% din spațiile de cazare, pentru că reglementările ne obligă să fie maxim 3 studenți într-o cameră. Masca va fi obligatorie în incinta căminelor, mai puțin în camere, studenții vor fi termoscanați și vor exista dezinfectanți.

Vom deschide și cantina. Aici se va lucra în trei serii restrânse de studenți, cu mici intervale de timp pentru igienizare și dezinfectare. Avem și varianta alternativă, ca studenții să ia masa la pachet. Măsurile vor fi implementate după ce personalul va trece printr-un proces de instruire cu personal avizat. Toate aceste lucruri implică responsabilitate, iar mesajul nostru este unul de încredere. Această pandemie există, dar nu ne temem și, responsabil, vom deschide universitatea, iar studenții am încredere că vor avea un comprtament foarte responsabil și vor respecta toate măsurile pe care le-am gândit”, a mai precizat rectorul Sorin Radu.

Sursa : ULBS