Oportunitate pentru studenți – Protecția Minorilor Străini – Training + Practică
Terre des hommes Romania gestionează proiectul PROMISE: Protecția Minorilor Străini Neînsoțiți. Proiectul PROMISE are o durată de 18 luni, este finanțat de către ACF și dorește să aducă beneficii reale la nivelul comunităților de migranți din România prin activități de cercetare, advocacy și asistență juridică. Proiectul este derulat de Terre des hommes Romania în parteneriat cu JRS România.
Una dintre principalele activități ale proiectului este înființarea unei clinici juridice în cadrul JRS România, formată din studenți la Drept, care să beneficieze de training pe tematice legale și de sensibilitate culturală, precum și de practică cazuistică, alături de juriști și avocați participanți la proiect. Vom recruta 12 studenți în total, în limita de 6 studenți / ciclu. Pentru primul ciclu de studenți, recrutarea va avea loc între 20.09.2022 – 15.10.2022.
Criteriile de participare sunt următoarele:
- studentul trebuie să fie înscris în anul 3 sau 4 la Drept, sau să fie înscris la Master în Drept;
- cunoștințe de limbă engleză la nivel mediu;
- capacități de comunicare interpersonală bine dezvoltate;
- sensibilitate culturală;
- interes demonstrat în tematica proiectului.
Studenții vor beneficia de contracte de voluntariat semnate cu JRS România, precum și de adeverințe de participare și diplome, pentru dosarul personal. Costurile legate de organizarea evenimentelor și training-uri sunt suportate integral din proiect. Pe parcursul proiectului, studenții cu cele mai bune rezultate vor fi premiați.
Pentru a aplica, studenții sunt invitați să trimită o scrisoare de intenție de maxim 1 pagină la adresa de email a Managerului de proiect, Ana Vlădescu – ana.vladescu@tdh.ch, nr.telefon 0720401409, până la data de 15.10.2022, care să conțină următoarele:
- motivația de a lua parte la proiect;
- experiența anterioară cu tematica migranților / migranților minori, în cazul în care există;
- interesul demonstrat pentru subiectul proiectului;
- orice altă experiență relevantă pentru tematica și/sau activitățile propuse în proiect;
- studenții sunt rugați să menționeze Universitatea, Facultatea și anul în care sunt înscriși, precum și specializarea;
- studenții sunt rugați să introducă în textul scrisorii datele lor de contact;
- studenții sunt rugați să trimită mail-ul cu subiectul: Nume – Aplicație pentru Clinica Juridică PROMISE.