Introdu cuvânt cheie

personal

PERSONAL DIDACTIC

Conf. univ. dr. Cristina ONEȚ

  • Domeniul activitate științifică:
    Drept financiar public;
    Drept fiscal;
    Dreptul mediului.
  • Contact:
    Facultatea de Drept
    Calea Dumbrăvii, nr. 34
    Sibiu, România
    Birou: nr. 116, Etajul I
    Email: cristina.onet@ulbsibiu.ro
Despre
Oneț Cristina s-a născut la 16.06.1971 în Sibiu. A urmat cursurile Facultății de Drept din cadrul Universității Lucian Blaga din Sibiu între anii 1990 și 1994 încununate cu o Diplomă de Licență de Merit pentru rezultatele deosebite obținute atât pe parcursul anilor de studii, cât și la examenul de licență. A absolvit apoi studii aprofundate în domeniul dreptului public în cadrul aceleiași intituții de învățământ superior, pe care le-a absolvit cu rezultate excepționale în anul 1995. Începând din 1996 a demarat stagiul de pregătire a doctoratului în cadrul Universității Babeș Bolyai din Cluj-Napoca, sub îndrumarea prof.univ.dr. Ioan Gliga, iar teza de doctorat cu tema Răspunderea juridică în domeniul finanțelor publice a elaborat-o sub îndrumarea prof.univ.dr. Radu I. Motica.

Este cadru didactic universitar de peste 20 de ani, parcurgând ierarhiile academice pas cu pas, începând cu cel de preparator și apoi asistent universitar sub îndrumarea prof.univ.dr. Doina Petică Roman de la care a deprins tainele acestei profesiuni. Începând din anul 2006 deține gradul didactic de conferențiar universitar, în tot acest timp predând disciplina drept financiar public și mai recent și dreptul mediului.

A avut o bogată activitate științifică publicând de-a lungul timpului mai multe cursuri universitare, monografii și studii în reviste de specialitate și în cadrul unor conferințe naționale și internaționale. Cea mai mare parte a activității sale științifice este, însă, destinată celor care studiază științele juridice, administrative și economice, dar este accesibilă și celor care nu au o pregătire de specialitate, însă sunt interesați de domeniul financiar public.

A desfășurat o activitate academică și managerială intensă, deținând funcția de director al Departamentului de Drept Public din cadrul Facultății de Drept din Sibiu și de membru al Consiliului facultății, de peste 12 ani.

Este, de asemenea, membru fondator al Institutului de Științe Administrative al României Paul Negulescu și director al Departamentului pentru formare și perfecționare continuă din cadrul Institutului de Drept Public și Științe Administrative al României, făcând parte și din Consiliul Științific al acestuia.

Discipline predate

PERSONAL DIDACTIC/AUXILIAR

FACEȚI CUNOȘTINȚĂ CU PERSONALUL NOSTRU