Introdu cuvânt cheie

post

Sesiunea de comunicări științifice studențești ANISTUD, ediția 2018

Sesiunea de comunicări științifice studențești ANISTUD, ediția 2018

Urmând o serie de evenimente inițiate în 2012 și care tind spre formarea unei tradiții a școlii românești de intelligence, Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul” organizează sesiunea de comunicări științifice studențești ANISTUD, ediția 2018.
Această manifestare științifică se adresează studenților din ciclul universitar de licență, construind o platformă de cunoaștere prin intermediul schimbului de idei, a rezultatelor diferitelor cercetări, ca primi pași în încurajarea inițiativelor epistemologice, de îndreptare către cercetarea științifică de nivel academic.
Tematica acestui an, Identitate, securitate și parteneriate: 100 de ani de la Marea Unire, este menită să amintească, să celebreze și, totodată, să deschidă oportunități de explorare și de cercetare, iar secțiunile subsecvente din acest an sunt:

  • Identitate și istorie națională;
  • Securitate și intelligence;
  • România pe harta parteneriatelor strategice;
  • Limbi străine.

Evenimentul se va desfășura în perioada 19 – 21 aprilie, la sediul Academiei din Șoseaua Odăi, nr. 20, sector 1, București.
Vă invităm pe această cale să participați la ANISTUD 2018. Termenul de transmitere pentru abstractele dumneavoastră fiind 23 martie 2018. Detalii suplimentare privind lucrările și secțiunile din acest an găsiți aici.