Enter your keyword

HEXAGONUL FACULTĂȚILOR DE DREPT – ediția SIBIU, 2018

HEXAGONUL FACULTĂȚILOR DE DREPT – ediția SIBIU, 2018

HEXAGONUL FACULTĂȚILOR DE DREPT – ediția  SIBIU, 2018

În perioada 25-28 aprilie 2018, Facultatea de Drept din cadrul Universității Lucian Blaga din Sibiu a fost gazda Hexagonului Facultăților de Drept, consorțiu informal al celor mai prestigioase facultăți de drept din România, format din Facultatea de Drept a Universității din București, Facultatea de Drept a Universității Babeș-Bolyai din Cluj, Facultatea de Drept a Universității din Craiova, Facultatea de Drept a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, Facultatea de Drept a Universității Lucian Blaga din Sibiu și Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara. Continuând tradiția din ultimii 3 ani, și la această ediție, a participat Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova, ca invitată la probele științifice (în afara clasamentului oficial al competiției).

Hexagonul reprezintă cel mai longeviv concurs anual universitar din România care a reuşit să reunească oameni şi instituţii din mediul juridic într-un concept în care au făcut istorie şi au rămas în istorie. Începând cu anii `70, generații de profesori și studenți la drept, au întreținut până astăzi în cadrul Hexagonului spiritul colaborării academice, colegiale și prietenești, promovând valorile învățământului juridic românesc spre obiective de excelență în selecția și pregătirea didactică și științifică a studenților la drept.

Continuitatea Hexagonului a făcut posibilă conservarea a ceea ce are mai preţios mediul juridic academic al României atât pentru corpul profesoral, cât şi pentru studenţii de la drept care învaţă, în acest context, despre demnitate şi valoare, dar și despre provocările profesiei de jurist. De asemenea, Hexagonul a avut şi are o semnificaţie deosebită pentru mediul juridic profesional care i-a recunoscut şi îi recunoaşte şi astăzi, importanţa şi rolul asumate de generare a plusvalorii în meseria de jurist.

Competiția studențească tradițională de anul acesta  a Hexagonului a  presupus desfășurarea a trei probe științifice (drept civil, drept penal și drept constituțional) și patru probe sportive (fotbal, streetball, șah și tenis de masă). Evenimentul  a reunit peste 160 de studenți și 50 de cadre didactice de la facultățile participante.

Dincolo de spiritul de competiție dintre studenții facultăților de drept participante care a existat pe parcursul celor 3 zile, manifestarea a fost și un prilej de întâlnire a profesioniștilor dreptului, animată de sentimente de prețuire reciprocă, gânduri bune, fairplay și prietenie.

Întâmplător sau nu, întâlnirea din acest an a Hexagonului a avut loc  la Sibiu, în contextul aniversar al Centenarului Marii Uniri de la 1918, moment pe care ceremonia de deschidere a evenimentului l-a marcat cum se cuvine, amintindu-ne tuturor faptul că, în tânăra bătrâna noastră Românie, este foarte important să reluăm și să punctăm ciclic valorile care ne definesc ca neam şi ţară şi care, asemeni Hexagonului, duc mai departe fiinţa noastră naţională.

 

La ediția de anul acesta, clasamentul general pe facultăţi a fost următorul:

LOCUL I- Facultatea de Drept a Universității Babeş-Bolyai din Cluj Napoca;

LOCUL II – Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara;

LOCUL III- Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative a Universității din Craiova;

LOCUL IV – Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti;

LOCUL V – Facultatea de Drept a Universității Lucian Blaga din Sibiu;

LOCUL VI – Facultatea de Drept a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iaşi;

 

Cupa Fair-play a fost acordată Facultății de Drept a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iaşi.

Rezultatele studenților sibieni au fost merituoase. Menționăm în acest sens locul III obținut la drept constituțional, dar și locul III obținut la fotbal.

Facultatea de Drept din Sibiu adresează felicitări tuturor studenților participanți, precum și membrilor delegațiilor, pentru rezultatele obținute, pentru dăruirea de care au dat dovadă și spiritul de competiție și fairplay care au însuflețit această manifestare a studenților la drept.

Organizarea cu succes a Hexagonului se datorează în egală măsură partenerilor Facultății de Drept din Sibiu și sponsorilor acestei ediții, respectiv: Consiliul Județean Sibiu, Primăria Sibiu, Editura Universul Juridic, Baroul Sibiu, Camera Executorilor Judecătorești Alba Iulia, Camera Notarilor Alba Iulia, Romgaz, Transgaz, Podgoria Jidvei, Emailul SA Mediaș.